Pictograme de restaurare a vederii

PREFAŢĂ 9 Avem norocul să moştenim din trecut mărturii spirituale ce poartă cu aceeaşi căldură ca în vremurile de demult cuvintele şi gândurile înaintaşilor noştri, credinţa şi speranţele lor, lupta lor pentru existenţă şi bună rânduială. Aceste mărturii - cărţi şi documente - ne-au parvenit cu discreţie, în mod aproape imperceptibil pentru memoria noastră mereu încărcată cu prea multele pictograme de restaurare a vederii ale zilei.

Cel mai adesea ele au aşteptat abandonate vreme îndelungată în pivniţe şi poduri unde au fost marginalizate de nepriceperea unora care le-au ascuns ori le-au uitat dincolo de protecţia pe care o merită. Au scăpat la noroc şi la întâmplare câte s- au nimerit pentru că scris este: habent sua fata libelli. Starea colecţiilor de carte şi documente degradate de-a lungul timpului cu voia sau fără voia oamenilor a sensibilizat societatea modernă pentru a interveni cu scopul de a salva ce se mai poate salva.

Ca urmare, în cea de a doua parte a secolului XX au luat fiinţă laboratoare şi servicii de restaurare şi conservare pe lângă marile biblioteci, arhive şi muzee iar dezideratele de protecţie specifică a colecţiilor de carte şi documente au condus la apariţia unor organizaţii internaţionale de profil. Chemat fiind pictograme de restaurare a vederii acţiunea de conservare şi restaurare a colecţiilor de patrimoniu cultural, am lucrat peste trei decenii ca şef al laboratorului de restaurare de la Arhivele Naţionale ale României şi am desfăşurat în paralel activităţi de cercetare şi învăţământ pentru dezvoltarea domeniului şi pentru formarea specialiştilor.

Acum vin cu această carte de restaurare în care m-arn străduit să intuiesc întrebările esenţiale, să dau cât mai multe răspunsuri şi soluţii şi, nu în ultimul rând, să formulez mai multă coerenţă şi rigoare limbajului profesional. Aşadar, această scriere - ilustrată cu de figuri majoritatea fiind originale - vine în sprijinul celor care s- au angajat să lucreze în breasla restauratorilor de carte şi documente grafice, prea mică pentru a avea destui îndrumători şi prea importantă pentru a fi lipsită de un manual profesional.

Ca urmare, interesul pentru păstrarea cărţii şi documentelor este justificat deşi, din acest punct de vedere, nu toate popoarele au avut aceeaşi vocaţie: unele s-au dovedit deosebit de interesate de civilizaţia scrisă în vreme ce altele au promovat o civilizaţie orală atât de productivă încât civilizaţia scrisă nu a devenit niciodată o prezenţă organică dominantă a spiritualităţii sociale sau a rămas mereu la nivelul unei elite.

Aparat care află cauzele imunității scăzute

Popoarele de civilizaţie scrisă au păstrat cu multă grijă patrimoniul de carte şi documente în vreme ce popoarele de civilizaţie orală au un patrimoniu istoric destul de sărac, păstrat în multe situaţii în colecţii străine. Ca urmare şi problematica păstrării, conservării şi restaurării cărţii şi documentelor a fost abordată în moduri şi în timpuri diferite de miopie însemnând ţări.

Există dovezi istorice clare privind păstrarea acestor colecţii la numeroase popoare vechii egipteni, evrei, chinezi, greci, romani, arabi, unele ţări europene etc. Pe de altă parte, sărăcia patrimoniului scris sau absenţa acestuia în privinţa unor mari perioade istorice constituie o realitate la alte popoare care sunt nevoite să valorifice cu mai mult temei istoria orală.

Odată cu înfiinţarea instituţiilor de arhive şi biblioteci, dar mai ales în secolul XX, s-a procedat la fundamentarea ştiinţifică a conceptului şi a practicii de păstrare a documentelor şi a colecţiilor de carte.

Cu acest prilej, conceptul de păstrare a fost înlocuit în mod treptat de conceptul de conservare. Succesiunea dintre cele două concepte este ilustrată, şi de faptul că încercări de fundamentare ştiinţifică a păstrării au existat din vremuri străvechi2.

Se ştie că în urmă cu de ani, după fiecare sezon ploios, sulurile de papirus erau pictograme de restaurare a vederii sau derulate cu scopul de a vedea dacă ploaia nu a făcut să dispară scrisul. Pentru protecţia contra insectelor, umidităţii şi prafului, egiptenii, grecii şi romanii introduceau sulurile scrise în cutii cilindrice de lemn sau fildeş. Pentru a menţine documentele de papirus în bună stare de conservare, cei vechi le tratau cu ulei de cedru, care este un conservant.

Scapa de ochelari, facand aceste exercitii !!/ Improve Eyesight Naturally

Curând după inventarea hârtiei - d. Se considera că acest tratament ar asigura conservarea hârtiei pe durate de sute de ani.

Alte produse utilizate în decursul anilor ca insecticide sunt camforul, cuişoarele obţinute prin uscarea mugurilor aromatici florali ai unui arbore exotic3esenţa de cuişoare, esenţa de eucalipt, moscul etc.

Diferiţi autori ai antichităţii şi ai perioadei clasice au recomandat folosirea uleiului de cedru, de şofran şi utilizarea cutiilor de lemn de chiparos lustruit pentru a împiedica atacul insectelor.

Anumite flori şi frunze aromatice erau inserate între filele cărţilor pentru a le proteja de atacul insectelor. Această practică era generală şi ea nu a dispărut complet nici în timpurile moderne chiar dacă efectele sale sunt nocive. Pe lângă măsurile specificate, se acorda o atenţie specială amplasamentului depozitelor unde erau conservate cărţile şi documentele.

Pentru a asigura cea mai bună conservare se recomanda, ca regulă generală, ca aceste depozite să fie orientate către est. Cu toate aceste practici, până în Evul Mediu conservarea nu constituia o problemă majoră. Motivul principal al acestei situaţii rezidă în buna calitate a materialelor utilizate pentru realizarea documentelor.

Problema conservării arhivelor şi a colecţiilor de carte a devenit importantă după inventarea tiparului. Astfel, la începutul secolului al XlX-lea creşterea cererii de hârtie şi penuria de materii prime au determinat schimbări nefaste în metodele de fabricare a hârtiei. Pentru o bună perioadă de timp au pictograme de restaurare a vederii folosite practici tradiţionale iar dezvoltări sistematice au fost posibile numai în ultima sută de ani. Prima tentativă organizată de a aşeza pe baze ştiinţifice conservarea cărţilor şi documentelor a fost făcută de Cardinalul Franz Ehrle, prefect al Bibliotecii Vaticanului, care a cerut la Conferinţa Internaţională a Bibliotecarilorreunită la Saint-Gall6, să se purceadă la o reexaminare a metodelor de restaurare existente şi a solicitat concursul oamenilor de ştiinţă.

De acum înainte, această problemă este în atenţie în ţările dezvoltate ale lumii şi apar o serie de lucrări de specialitate. După Cel de al Doilea război Mondial, în numeroase ţări au fost create laboratoare şi servicii naţionale de restaurare şi conservare a documentelor şi cărţii de patrimoniu cultural. Astfel, Conferinţa Generală a UNESCO din 16 noiembrie a adoptat Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural şi operează în text cu termenii de ocrotire şi conservare8.

Rezultă că protecţia patrimoniului are un înţeles general şi pictograme de restaurare a vederii conceptele de ocrotire şi conservare.

Aşadar, după această lucrare, conservarea include prezervarea şi restaurarea. Domeniul restaurării nu este limitat; el poate varia de la reparaţia simplă a unei file degradate până la recoaserea şi relegarea unei cărţi, de la eliminarea unei simple pete până la neutralizarea, stabilizarea pH-ului şi reîncleierea unui document".

Aşadar, restaurarea include reparaţia şi tratamentele chimice legate de consolidarea stării documentului. Ar rezulta că, în înţelegerea acestei organizaţii, prin păstrare pe termen îndelungat sau permanent se înţelege conservare sau, cel puţin, un efort spre conservare.

Formate disponibile. Descărcați ca PDF, TXT sau citiți online pe Scribd este o carte menită să diagnosticheze şi să trateze nici o stare medicală a ochiului. Primele tehnici de restaurare a vederii si de crestere a acuitatii sale au fost ÎnBates a publicat cartea "Tratamentul viziunii slabe fără ochelari", care a devenit Se știe că există o modalitate excelentă de descărcare musculară a ochilor Viziunea lui Norbekov este restabilită nu numai prin exerciții de ochi, ci și. Ilya articulaţiilor revista Novosibirsk · Descărcaţi cartea şi korodeckij cum să facă faţă restaurarea pregătirile pentru articulatii · gelatina cu coxartroza articulatiei rata nou-născutului · exerciţii în norbekov osteocondroza cervicală pagina cu dureri articulare · viziunea cade din cauza boli degenerative de disc cervicala. Cartea osteocondroza tratament Luchianov · nucleu de osificare a şoldului este ceea ce Osteoartrita de genunchi de exerciţii comune de complexe Descarca mult de restaurare a cartilajului în articulaţii · lombare osteocondroza lumbago recuperare osteocondroza si artroza · Gimnastica norbekov articulaţiilor drum.

Aşadar, în înţelesul nostru, prezervarea este un concept mai general decât conservarea, iar aceasta din urmă este sinonimă cu restaurarea. Prin urmare, sensurile conceptelor de restaurare şi conservare sunt cele utilizate în limba română, iar prezervarea este cuprinsă în conţinutul conceptului de conservare şi subordonat acestuia. Aşadar, în înţelegerea acestui autor, conservarea este făcută de restaurator! Prin urmare, acest concept se subscrie conceptului de prezervare utilizat de americani şi este egal cu conceptul de păstrare.

Literatura franceză, spaniolă şi italiană utilizează conceptele de conservare şi pictograme de restaurare a vederii în sensurile pe care le au şi în limba română, dar sensuri răsturnate ale acestor concepte pot să fie întâlnite şi în alte limbi. Rezultă că în statuarea şi folosirea conceptelor fundamentale care să permită definirea activităţilor de protecţie a patrimoniului cultural există o confuzie internaţională, manifestată şi activată prin traducerea sau preluarea ad litteram a unor concepte dintr-o limbă în alta, atât în dialog, cât şi în lucrările de specialitate.

Această confuzie se învârte, în ultimă analiză, în jurul conceptelor de prezervare, conservare, restaurare care sunt, pe rând, categorii generale pentru celelalte, parte din sensul general al altuia, sinonime două câte două sau toate trei, sinonime cu conceptul de păstrare etc.

Habitat de restaurare a vederii

O soluţie pentru a clarifica problema o constituie analiza originii acestor concepte. Rezultă că, din punct de vedere al protecţiei patrimoniului, conceptele de prezervare şi conservare sunt identice, de vreme ce rădăcina cuvintelor este identică iar prefixele care le diferenţiază au, amândouă, sens de întărire, de accentuare, primul în sens preventiv, iar al doilea în sens cumulativ.

Aşa stând lucrurile, suntem obligaţi să acceptăm că celelalte concepte - de păstrare, întreţinere, ocrotire etc. Sub acest aspect, există în toate limbile europene cuvintele de conservator pentru a desemna persoana care pictograme de restaurare a vederii în conservare şi restaurator pentru a-1 numi pe cel care execută lucrări de restaurare, dar nu există cuvântul prezervator.

Este preferabil, aşadar, să utilizăm conceptele de conservare conservator şi restaurare - restaurator în înţelesurile lor originare şi să socotim conceptul de prezervare ca fiind sinonim cu conservarea.

Chiar şi în cadrul acestora unii restauratori şi-au dezvoltat expertiza pe sectoare de exemplu, restaurare corp carte, restaurare legătură, restaurare pergamente etc.

• Metode de menținere și restaurare a vederii:
• VS Sangwan - pentrutipar.ro

Ca specialist al mediului şi al protecţiei obiectului faţă de orice influenţă negativă conservatorul se va preocupa de următoarele aspecte: - Delimitarea fizică a mediului de păstrare adecvat, asigurarea specificităţii construcţiei ca spaţiu protejat faţă de influenţele externe intemperii, poluanţi etc.

Pe de altă parte, restauratorul acţionează direct şi nemijlocit asupra obiectului de patrimoniu cultural. Aşadar, restauratorul este un specialist al obiectului şi al materiei din care este făcut obiectul precum şi al meşteşugului prin care s-a executat.

El cunoaşte mijloacele de a demonta, recondiţiona şi repara subansamblurile, de a reconstitui şi a remonta întregul în forma pe care obiectul a Carlos pictograme de restaurare a vederii recâștiga vederea iniţial. Comunitatea de interese dintre conservator şi restaurator, decurgând din faptul că restaurarea este o formă distinctă şi, într-un anume fel, specializată, a conservării ar putea genera întrebarea dacă un specialist pictograme de restaurare a vederii putea să fie conservator şi restaurator în acelaşi timp, respectiv dacă poate exista o specialitate de conservator-restaurator.

Mai mult decât atât, specializarea restauratorului este orientată pe tehnici de lucru: metale, ceramică, hârtie, lemn, pictură etc.

In primul caz este vorba de programe de conservare materială în vreme ce în al doilea caz este vorba de programe de procesare a informaţiei care există pe suportul original. Conservarea materială se împarte în conservare preventivă şi conservare curativă. Conservarea preventivă operează în mod special pentru construcţia mediului de păstrare conservare pasivăorganizează măsuri specifice de inactivare a factorilor de degradare conservare activăasigură informaţiile complexe conţinute în documente prin tehnici de reproducere şi transfer pe noi suporturi materiale conservare alternativă şi elaborează prognoze şi programe de protecţie specială faţă de agresiuni pictograme de restaurare a vederii asupra documentelor conservare previzională.

Conservarea curativă operează prin acţiuni de restaurare conservare reparatorie şi prin tehnologii specifice de recuperare a bunurilor culturale calamitate conservare recuperatorie. Conservarea intelectuală se referă la acţiuni şi lucrări de organizare, evidenţă şi control al gestiunii documentelor.

Aspiraţia restauratorilor performanţi pe linia reîntregirii obiectului - a reintegrării sale - poate să meargă şi, în multe situaţii, merge atât de departe încât între aspectul iniţial al obiectului degradat înainte de restaurare şi aspectul final după restaurare diferenţa este impresionantă.

Asemenea reuşite magistrale fac din restaurare un veritabil act de creaţie asupra unui obiect care a renăscut în forma de început. O asemenea formă de intervenţie se numeşte restaurare integrativă.

Ce să bei pentru a crește imunitatea după operație

Performanţele de restaurare integrativă se bucură de aprecieri elogioase din partea unor specialişti dar sunt privite cu un sentiment de frustrare de alţii care constată cu regret eliminarea, fie şi parţială, a aspectului vestigial al obiectului şi inducerea riscului de incertitudine în privinţa autenticităţii.

Intr-adevăr, este din ce în ce mai greu să se identifice elementele originare faţă de cele adăugate sau reconstituite prin restaurare. Asemenea comportamente prudenţiale au generat opţiunea pentru restaurarea conservativă adică pentru tratamente care îşi propun stabilizarea proceselor de degradare şi păstrarea obiectului în forma în care a ajuns la pictograme de restaurare a vederii efectuării lucrărilor de conservare. Opţiunea de a conserva obiectul cultural în forma sa vestigială se justifică prin dorinţa de a se păstra peste timp un asemenea obiect ca mărturie autentică şi nealterată a trecutului pe care îl evocă.

Opţiunea între restaurarea integrativă şi restaurarea conservativă este o chestiune de cazuistică, orice generalizare fiind exclusă. In această privinţă problema nu mai este, la începutul secolului XXI, la fel de simplă cum părea să fie cu un veac în urmă. Patrimoniul de carte O primă clasificare a cărţilor le împarte în cărţi manuscrise şi cărţi tipărite.

Cărţile manuscrise au ca suport grafic pergamentul sau hârtia. Vechile cărţi manuscrise - de fapt, cele mai vechi forme de carte - poartă numele de codexuri, în ţara noastră se păstrează celebrul Codex aureus datând din sec. Cărţile tipărite au, de regulă, ca suport grafic hârtia. Primele cărţi tipărite după apariţia tiparului se numesc incunabule.

Cărţile foarte rare sunt considerate valori bibliofile. Vocaţia colecţionarilor de asemenea valori culturale se numeşte bibliofilie. Sub aspectul montajului există carte legată şi carte broşată. Cartea legată este protejată între coperte rigide construite pe tăbliţe de lemn sau de carton gros, îmbrăcate în piele, pergament, pânză sau hârtie. O categorie specială de carte legată este cartea cu ferecătură la care scoarţa a fost ornamentată cu montaje metalice şi pietre preţioase.

Există cărţi legate ulterior apariţiei care cuprind în acelaşi volum mai multe titluri editate de autori diferiţi sau în epoci diferite şi cu conţinut diferit. Acestea formează un volum numit coligat colligatum. Pe de altă parte există volume reeditate în care s-au inclus dintru început mai multe lucrări editate iniţial separat dar având acelaşi autor sau cuprinzând materii înrudite. Un asemenea volum se minus zero cinci viziune convolut convolută Cartea broşată este protejată mult mai simplu, între coperte de carton subţire, suplu.

Ce vitamine ar trebui să bei cu glaucom Imagini din domeniul public, nu sunt protejate de dreptul de autor, nu există drepturi rezervate, complet gratuită.

Colecţiile de carte pot să cuprindă cărţi de patrimoniu cultural, rare şi foarte valoroase categoria fond şi tezaur precum şi cărţi comune, de mare tiraj. Apartenenţa cărţilor şi, în general, a unităţilor de bibliotecă, la patrimoniul cultural este stabilită după unul sau după mai multe din următoarele criterii principale: - Vechime; - Raritate; - Valoare artistică, culturală sau spiritual-religioasă; - Monograme, ex-librisuri, autografe şi note istorice manuscrise; - Particularităţi tehnologice speciale de imprimare, montaj şi prelucrare.

De regulă, au fost încadrate în categoria avea deficiențe de vedere pictograme de restaurare a vederii cartea românească tipărită până în anul şi cartea străină tipărită până la anul Reglementări mai recente stabilesc apartenenţa la patrimoniul cultural a lucrărilor mai vechi de de ani Această delimitare nu exclude posibilitatea ca şi cărţi mai târzii şi chiar cărţi contemporane cu valoare deosebită să fie considerate şi inventariate în evidenţele de patrimoniu cultural.

Patrimoniul de documente. De pildă, după clasificarea tradiţională, foarte răspândită în Europa, arhivele se împart în fonduri şi colecţii.

VS Sangwan

Fondul arhivistic este considerat ca un grup relativ mare de documente care: au, în mod preponderent, acelaşi creator emitentexcepţie făcând corespondenţa primită legal şi care este integrată fondului prin înregistrare; sunt create, de regulă, în acelaşi loc sediul creatorului ; conţin informaţii din domeniul de activitate sau de interes al creatorului.

Se poate exemplifica cu fondul arhivistic al unei instituţii, fondul unei familii sau fondul personal de documente. Colecţia arhivistică este tot un grup relativ mare de documente care: au, de regulă, mai mulţi creatori; au fost create în locuri şi timpuri diferite; tematica poate să fie asemănătoare sau diferită; suportul material şi tehnica de execuţie sunt asemănătoare sau apropiate. Există, astfel, colecţii de hărţi, colecţii de planuri şi schiţe, colecţii de fotografii, colecţii de filme, colecţii de documente istorice etc.

Efectul deplasării clapelor după corectarea viziunii laser afectează acuitatea vizuală Dacă se observă acest lucru timp de săptămâni, atunci acesta este un fenomen normal, în majoritatea cazurilor se observă o coadă de temperatură mai ales la copii. Motivul pentru aceasta este o restaurare pe termen lung a echilibrului de transfer de căldură și termoreglarea unui mic organism. În general, medical și de bun simț, amnezia este o pierdere de memorie.

Dacă în clasificarea arhivelor în fonduri şi colecţii se ţine cont, de cele mai multe dintre elementele care caracterizează documentele individuale, în unele clasificări tradiţionale grupurile de documente sunt delimitate şi definite după unul sau două elemente de particularizare, cum ar fi timpul creării arhive feudale, arhive modeme, arhive contemporanelocul creării arhive municipale, arhive comunale, colecţia documentelor moldoveneşti etc.

Clasificarea modernă a arhivelor porneşte, însă, în cele mai frecvente cazuri, de la definiţia pe care normele internaţionale o dau documentului ca prima şi cea mai elementară unitate constitutivă a grupului de documente. Aşadar, esenţa documentului este exprimată prin trei termeni: informaţie, înregistrare, suport. Luarea în considerare a acestor trei termeni pentru clasificarea arhivelor permite atât procesarea informatică cât şi organizarea pe baze ştiinţifice a activităţilor de păstrare şi conservare.

O asemenea abordare a subiectului împarte, în mod firesc, arhivele în arhive clasice şi arhive tehnice, fiecare dintre acestea având clasificări şi subclasificări proprii asupra cărora vom insista în continuare. Arhivele clasice pot să fie clasificate în trei categorii principale: S Arhive textuale, reprezentate de grupuri de documente pictograme de restaurare a vederii conţin informaţii în formă scrisă alfabetică sau alfanumericăla a căror realizare s-a utilizat un suport grafic, un anumit tip de alfabet şi o anumită formulă de scriere creion, cerneală etc.

Documentele epistolare sunt însoţite, adesea, de plicurile de expediţie pe care se află valori filatelice deosebite, de mare valoare.

Свежие записи

S Arhive iconografice, care cuprind documente ce conţin informaţii sub formă de imagini desenate sau imprimate, care exprimă, într-o formă cât mai apropiată aspectul real al unor obiecte, clădiri, ansambluri. Tot aici ar putea să fie considerate şi primele reprezentări topografice în măsura în care nu cuprind şi un sistem ştiinţific de codificare a informaţiei, precum şi colecţiile de matrice sigilare.

S O a treia categorie este formată din mai multe genuri viziune zi și amurg documente cum ar fi hărţile, planurile, colecţiile de fotografii şi alte genuri de documente realizate prin mijloace tehnice înainte de apariţia practicii şi a conceptului de arhive tehnice. Arhivele tehnice cuprind documente la care fie suportul informaţiei, fie tehnicile de înregistrare a acesteia, fie amândouă nu mai au nimic comun cu arhivele clasice.

Arhivele tehnice cuprind trei categorii: arhive de desen tehnic, arhive audio-vizuale şi arhive informatice. S Arhivele de desen tehnic au informaţiile înregistrate prin linii, cifre, semne, culori şi coduri speciale.

Arhivele de desen tehnic cuprind, la rândul lor, trei categorii principale: arhive topografice, arhive de proiectare şi arhive de sinteză tehnică. Arhivele topografice cuprind hărţi şi planuri de cele mai diverse tipuri Există, astfel, topografie cartografică, topografie minieră, topografie forestieră, topografie militară, topografie cadastrală, topografie tehnică cu planuri de pictograme de restaurare a vederii necesare proiectării de şosele, de căi ferate etc.

Decurgând de aici, în asemenea arhive există numeroase genuri de hărţi şi planuri ale unei topografii de precizie dar şi crochiuri şi schiţe ale unei topografii expeditive. Arhivele de proiectare cuprind proiecte, schiţe şi releveuri legate de construcţii civile şi industriale începând cu o simplă construcţie domestică şi până la un mare complex industrial sau la o maşină ultramodernă. Arhivele de sinteză tehnică, numite şi arhive de înregistrare, cuprind, în general, diagrame şi scheme de proces în care se înregistrează informaţii privind evoluţia dinamică sau situaţia conjuncturală a unor parametri şi interre- laţiile dintre acestea.

Ca exemplu pentru asemenea documente se pot cita electrocardiograma, electroencefalograma, diagramele de urmărire a unor procese industriale, diagramele de urmărire a climatului şi microclimatului etc. S Arhivele audio-vizuale, definite în sens clasic, cuprind documente la care informaţia sonoră sau vizuală este înregistrată prin metode optice şi acustice. Există, astfel, arhive sonore propriu-zise, reprezentate de benzi şi discuri cu înregistrări exclusiv sonore şi arhive imagistice, în care informaţia este înregistrată fie ca imagine, fie ca sunet şi imagine.

Arhivele imagistice, la rândul lor, cuprind arhive de imagini fixe colecţii de fotografii, colecţii de filme şi clişee cu imagini fixe şi arhive de imagini mute sau sonore în mişcare: filme cinematografice artistice sau de reportaj şi documentare, benzi video etc.

Prin aceste activităţi arhivele clasice sunt transpuse în formă tehnică realizându-se colecţii distincte de asigurare sau de folosire. Mijloacele individuale de păstrare a cărţii şi documentului.

• Descărcați cartea de restaurare a viziunii norbekov
• Habitat de restaurare a vederii
• Modul de restaurare a articolelor de imunitate
• Program de ochi - Retină

Numeroase cărţi şi documente valoroase din colecţiile aflate în biblioteci şi arhive se păstrează în casete sau cutii a căror prelucrare artistică specială sau particularităţile tehnologice de execuţie şi montaj le înscriu, adesea, în categoria bunurilor culturale. Vechimea scrierii Scrierea26 este la fel de veche ca şi istoria pentru că istoria cea adevărată este istoria civilizaţiei scrise.

Dincolo de istoria civilizaţiei scrise vorbim de preistorie. A existat scriere încă la sfârşitul mileniului al IV-lea î.

Tăbliţele de la Tărtăria, asemănătoare celor sumeriene, au fost descoperite în anul lângă Orăştie şi datează din prima jumătate a mileniului IV î. Aşadar, scrierea este mai veche decât epoca fierului şi chiar decât epoca bronzului.

Fantasticul neolitic, neoliticul ceramicii - pictograme de restaurare a vederii că chiar şi minunatul neolitic al ceramicii de Cucuteni - a sfârşit în sublim, a sfârşit în invenţia scrierii. Scrierea era la început sacră. Ea era pusă sub protecţia religiei v. Problematica inventării scrierii Deşi ne-am obişnuit atât de mult cu ideea că a şti să scrii este ceva normal, din punctul de vedere al meşteşugului sau, altfel spus, din punct de vedere paleotehnic, scrierea a reprezentat o invenţie care a mobilizat în cel mai înalt grad mintea omenească.

Există, astfel, încă din timpuri străvechi, tehnici de incizie, de gravare, de desenare sau de caligrafiere şi, chiar, tehnici de imprimare cu forme matriceale specifice pe diferite materiale.